Ghintuială Angela Irina (1957 - )

Ghintuială Angela Irina Nume: Ghintuială Angela Irina
Anul nașterii: 1957
Mediu: Pictură
Descriere:

Mă ocup de pictură și grafică de la 10 ani. Am avut profesori de desen mari portretiști, pictori de biserici. Prima expoziție de pictură a fost ca studentă, la Cluj,în mediu universitar. După terminarea facultății am urmat Școala de artă din Bacău( trei ani). Am condus ca profesor- voluntar, un Cerc de pictură și grafică, pentru copii de diferite vârste, din zona Orăștie, inclusiv pentru copii defavorizați. Aceștia au fost premiați la concursuri județene și naționale. Expoziții personale am avut la Orăștie, Cluj-Napoca, Bacău. Am participat la expoziții colective, la Orăștie, Bacău și în Germania. Presa culturală locală, dar și din Germania a scris elogios despre aceste expoziții. Am participat și la o expoziție națională de pictură, care a avut loc la Orăștie, fiind organizată de Uniunea Artiștilor plastici. În prezent sunt membră în peste 30 de grupuri de artă naționale și internaționale online, obținând numeroase diplome și certificate Art contest. Am lucrat mai mult în ulei, pe pânză, realizând peisaje, portrete, compoziții. Preferința mea este pentru flori, pentru suavitatea și cromatica acestora. Stilul care mă reprezintă este cel cu tușe mari de culoare. În prezent lucrez pentru realizarea unei expoziții de pictură și grafică, la Orăștie,în anul 2019.